06.12.2016

Republica Moldova la Târgul Internațional de Crăciun din Atena

În data de 26 și 27 noiembrie 2016, la Atena s-a desfășurat cea de-a 17 ediție a Târgului Internațional de caritate organizat de asociația de binefacere “Prietenii copiilor” sub egida primăriei din Atena. Scopul evenimentului este unul caritabil, cu implicarea Ambasadelor din Atena, pentru a ajuta copiii din familiile vulnerabile din Grecia. Standul Republicii Moldova a fost reprezentat de Uniunea de prietenie MoldoElenă “Alexandru Ipsilantis” sub egida Ambasadei Republicii Molodva în Grecia.

Este al doilea an de participare a Uniunii MoldoElene Al.Ipsilantis (Un.A.I), unde membrii săi s-au implicat activ în organizarea și prezentarea unuia dintre cele mai colorate și impresionante standuri ale țărilor participante. Evenimentul s-a petrecut în incinta HelExpo Palas, unde timp de 2 zile a fost invadat de mii de vizitatori care au cunoscut și admirat culturi din toate colțurile lumii. De asemenea, participanții și-au expus și bucate tradiționale, captivând vizitatorii cu arome și gusturi multinaționale. Cu acest prilej, membrii Uniunii de prietenie Moldo-Elenă “Alexandros Ipsilantis”, au amenajat un stand cu produse moldovenești: vinuri, dulciuri și bucate tradiționale precum; colaci și crăciunei, sarmale, clătite dulci și sărate, friptura cu brânză și mămăligă, iar procesul de pregătire a mămăligii a fascinat vizitatorii care gustau cu mare interes și plăcere, pâinea din făină de păpușoi sau altfel numită la Eleni, bobota.
De asemenea, membrii comunității și-au expus pentru vînzări; obiecte de artizanat, lucrări decorative de Crăciun, bujuterii, obiecte de tricotaj și broderii confecționate de ei și o întreagă galerie de tablouri ale artiștilor plastici stabiliți în Grecia. Și un în ultimul rând, aprecieri deosebite au avut și ansamblul de dansuri “Moldoveneasca” și grupul de copii “Mugurel” din cadrul Un.A.I care au oferit o prestație cu cîntece și dansuri naționale. 



Niciun comentariu: