29.04.2014

Visul de a călători liber în UE a devenit realitate pentru moldoveni.

După ani de izolare, când moldovenii obţineau cu dificultate o viză    Schengen sau trebuiau să facă multe drumuri pentru a primi undă verde ca să intre, de exemplu, în România, de luni, 28 aprilie, putem merge în orice ţară a Uniunii Europene doar în baza unui paşaport biometric.
Vocea din difuzoarele Aeroportului Chişinău anunţă îmbarcarea la cursa Chişinău-Atena, iar Domnica Vasilachi (52 de ani) din satul Şuric, raionul Cimişlia, îşi pregăteşte paşaportul albastru şi ţine ţanţoş în mâini un steguleţ al Uniunii Europene şi unul al Republicii Moldova. Emoţia i se citeşte pe chip. Merge la feciorul ei stabilit în Grecia şi îşi va vedea pentru prima dată nepoţii gemeni. Are în valiză cozonac, dulciuri şi alte cadouri pentru cei dragi. Povesteşte cum a plecat în urmă cu cinci ani la nuntă în Grecia, câte acte a trebuit să adune, câte drumuri a trebuit să facă şi prin ce emoţii a trecut, mai ales că obţinuse viza în ajunul plecării. „Mă bucur din suflet că pot să-mi vizitez copiii fără a face acele drumuri. Ştiţi, la noi, la ţară, mai greu ajunge informaţia“, spune ea înainte de a urca în avion. Este optimistă şi crede în viitorul european al ţării: „Dacă s-a rezolvat cu vizele, o să se rezolve şi cu altele“.

10.04.2014

În premieră, școală de dans în Atena

Duminică, 6 Aprilie curent, Uniunea Moldo-Elena “Aleaxandros Ipsilantis” a dat start mult așteptatelor cursurilor de dans popular, modern și sportiv, pentru toate categoriile de vîrstă.
Cursurile de dans, este un proiect din cadrul activitatilor Uniunii pentru anii 2014-2015, realizat în colaborare cu coreografi, instructori  calificați originari din Rep. Moldova, stabiliți în Atena.

08.04.2014

“Călătorind prin dansul și bucătăria țărilor străine”


Călătorind prin dansul și bucătăria țărilor străine
În data de 5 Aprilie curent, sub egida Primăriei Patra a fost inaugurată cea de-a 7A ediție a expoziției naționale “Aspecte și noi forme de turism Activ Trip 2014”, organizat de Centrul pentru Comunicare în Afaceri și Promovare, cu genericul “Călătorind prin dansul și bucătăria țărilor străine”.
La eveniment au fost invitate asociații și cluburi migraționale din Bulgaria, România, Republica Moldova, Albania, Rusia și Filipine.