13.05.2011

Ziua Europei - ziua a valorilor democratice, de pace şi de solidaritate marcată fastuos în Republica Moldova, a fost serbată şi de diaspora moldovenească din Grecia.


Cu prilejul acestui eveniment Uniunea Moldo-Elena “Al. Ipsilantis’’, preşedintele Svetlana Lisagor Vergis, a organizat cea de-a 2a întîlnire din cadrul “dezbaterilor socio-politice’’cu tema: "Republica Moldova şi UE", unde s-a menţionat cointeresarea moldovenilor migranţi din Ellada în evaluarea evenimentelor pe calea europeană a ţării lor natale.
În cursul întrunirii a fost evidenţiată marea dorinţă a moldovenilor ca să devina liberi, să aibă aceleaşi oportunităţi ca şi cetăţenii ţărilor membre a Uniunii Europene.  Să se acorde sprijinul de îmbunătăţire a nivelului de viaţă, să se facă reforme în sistemul de invăţămînt şi cel al sănătăţii.

De asemenea a fost  organizat un concurs de desen unde participanţii au putut să - şi expună ideile prin intermediul desenilor asupra valorilor europene.
Serbarea evenimentului a fost  învăluită emoţional de sunetele melodiilor lui Eugen Doga şi-a Lăutarilor copleşind amintirile şi emoţiile celor prezenţi la întrunire.

sursa: Uniunea Moldo-Elena "Al. Ipsilantis"


Niciun comentariu: