27.02.2018

Atelier de MĂRȚIȘOR - 6 ediție

În data de 24 februarie familiile de moldoveni stabiliți în Grecia, au participat activ la cea de-a 6 ediție a atelierului de creație „Mâini dibace” dedicat sărbătorilor de primăvară „Mărțișorul” și „8 Martie”Evenimentul a fost organizat de către Uniunea Moldo-Elenă “Alexandros Ipsilantis” și a fost gândit atât pentru copii cât și pentru părinți. Acesta fiind și scopul activității, să consolideze cetățenii originari din Republica Moldova și familiile acestora și, să promoveze tradițiile și obiceiurile în țara gazdă.
Activitatea a bucurat în special copiii care pe lângă faptul că s-au revăzut din nou și, a fost o ocazie de comunicare între ei, în acest an au confecționat aplicații din hârtie, cărti de felicitare și mărțișoare pentru mămici și bunei, ghidați de instructorii atelierului dna Tamara Topală, pictoriță și dna Olga Martinova, creator de păpuși.
De asemenea la eveniment s-a promovat și campania “Dăruiește un Mărțișor”, pentru susținerea proiectului social al mamelor de la Centrul Maternal Diaconia. La eveniment au participat copiii membrilor uniunii, prieteni noi și copii ai lucrătorilor ambasadei Republicii Moldova în Grecia
După o seară creativă, copiii au fost serviți cu dulciuri iar părinții au avut oportunitatea de a comunica cu concetățeni și împărtăși informații, păreri și de a discuta despre noile evenimente destinate diasporei din Atena planificate pentru luna martie.

Foto de la evenimnet aici:https://www.facebook.com/pg/Uniunea-Moldo-Elen%C4%83-Alexandros-Ipsilantis-430727307031683/photos/?tab=album&album_id=1505068042930932

Despre proiect:http://www.diaconia.md/libview.php?l=ro&idc=69&id=1330&t=/Noutati/tiri/Daruieste-un-Martisor-deosebit-Doneaza-pentru-un-proiect-care-zilnic-marcheaza-destine 

Evenimente planificate 
11 martie - http://www.grecia.mfa.md/noutati/510821/ 
15 martie - http://www.grecia.mfa.md/noutati/510836/
17 martie - https://www.facebook.com/events/171403823483571/ 

Mulțumim pentru participare!Svetlana Lisagor Vergis, președintele Un.A.I.

Niciun comentariu: