28.12.2017

Eveniment cu obiceiuri de iarnă prezentat de copiii din Atena

Suntem un popor fericit pentru că avem bogății care valorează mai mult decât orice, cartea noastră de vizită în fața lumii este bogăția patrimoniului cultural primite ca moștenire de la străbuni iar noi, avem datoria să promovăm aceste valori și să le transmitem mai departe, urmașilor. 
Deci, acesta este și scopul evenimentelor noastre organizate aici, în țara adoptivă să insuflăm tinerei generații dragostea de Patrie și să nu permitem dezrădăcinarea copiilor noști din țara natală.
Cu deosebit succes s-a realizat cea de-a V-a ediție a sărbătorii pentru copiii diaporei moldovenești din Atena cu genericul „Am venit sa colindăm!”, eveniment organizat de Uniunea de prietenie Moldo-Elenă „Al. Ipsilantis” (Un.A.I.).
În data de 23 decembrie la Centrul cultural din Atena 39 de copii prezenți și participanți, între vârsta de 3 și 14 ani împreună cu părinții s-au implicat frumos la matineul anual, prezentând un program vast cu obiceiuri și tradiții de Crăciun și Sfântul Vasile. 

Evenimentul a fost onorat de prezența și participarea activă a corpului dipolomatic al Ambasadei Republicii Moldova în Grecia cu familiile lor. E.S. Ambasadorul dnul Anatol Vangheli în cuvântul de salut a felicitat copii și părinții diaporei Republicii Moldova în Grecia cu sarbatorile de iarna, fiind menționat activismul membrilor diasporei care se incadrează deplin în acțiunea de păstrare și dezvoltare a tradițiilor moldovenești în Republica Elenă. În context, a fost adus omagiu asociației diasporale Al. Ipsilantis și apreciată activitatea acesteia în frunte cu președintele Svetlana Lisagor Vergis. De asemenea, a fost făcut un bilanț al activitătii Ambasadei în anul 2017 și trasate careva obiective pentu anul 2018, care fiind realizate împreună cu diaspora moldovenească în Grecia vor întări și mai mult relațiile de bună prietenie dintre Republica Moldova și Republica Elenă.

Preotul Sergiu Toia și familia la rândul său, a felicitat creștinii cu Nașterea Domnului și a remarcat importanța acestor sărbători spirituale atât pentru suflet cât și pentru spiritul nostru, al oamenilor.

Iar din partea autorităților locale, Organizația tineretului, sportului și culturii de pe lângă primăria Atenei și Clubului UNESCO au fost transmise felicitări și urări cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, menționând bunele relații de colaborare între instituțiile enumerate și Uniunea Al. Ipsilantis.


Sărbătoarea s-a petrecut pe fondul unei scene ca din poveste, amenajată cu brazi, babă de zăpadă, steluțe și luminițe iar copiii deghizați în îngerași, păstori și magi au prezentat sceneta Nașterea lui Isus, au colindat, au prezentat obiceiul Jocul Caprei, am primit ceata Plugușorului cu urări de An Nou și împreună cu urătorii ne-am luat rămas bun de la anul vechi cu sunete de clopotei și cu buhaiul urător după brava ceată.

Și așa cum cere obiceiul, cetele de colindători și urători au fost mulțumite cu colăcei tradiționali.

Programul a continuat cu un grup de tineri instrumentisti sub conducerea familiei Lilia si Tudor Sprincean care au încântat publicul cu prestații muzicale la vioară și la chitară.

Grupul „Mugurel”, pregătiți de învățătorul Igor Sprincean din cadrul școlii de dans popular au dansat Jocul mare al copiilor. De asemenea picii au cântat și au recitat poezii pentru cel mai îndrăgit și așteptat Moș.
Ca de fiecare dată și în anul acesta, Moș Crăciun a fost foarte generos și a oferit copiilor bucurii dulci de la „Bucuria”, jucării confecționate manual de la mesterițe din Moldova iar pentru micuții evenimentului Moș Crăciun a oferit câte o Albinuță.
Surpriza sărbătorii a fost Sfânta Vinere din poveste care a adus în desagul său cu povețe și colinde alese și o Sorcovă culeasă din folclorul poporului nostru. Pentru acest moment de surpriză multumim păpușarului, dna Olga Martinova care ne înfrumusețează evenimentele cu personaje îndrăgite din poveștile copilăriei noastre.
Evenimentul a fost și o ocazie de a promova ultima sută de metri a maratonului „În brațele mamei”, unde s-a facut bilanțul contribuției diasporei din Atena la programul de caritate preluat de Uniunea Moldo-Elena „Al. Ipsilantis” cu scopul de a susține Misiunea sociala Diaconia în ajunul sărbătorilor de iarnă, să colecteze fonduri pentru cuplul mamă-copil din cadrul Centrului maternal al Misiunii.
Cu mare entusiasm și bucurie, Uniunea a primit un cadou special de la unul din membrii ei, este vorba de logo-ul comunității, crenguța de măslin și spicul de grâu, sculptat în lemn de către dnul Iurie Cipileaga. Dlui este meșter din vocație și reușește să dea forme și viață obiectelor pe care le meșterește cu mare dibăcie și dedicație.
La finalul celei de-a V ediție a matineului de iarnă, copiilor li s-au înmânat diplome de participare din partea Uniunii „Al. Ipsilantis” cu susținerea BRD, UNESCO și OPANDA.
Echipa organizatorică aduce mulțumiri pentru susținere și aport la desfășurarea evenimentului, Ambasadorului dnul Anatol Vangheli pentru ajutor esențial la materializarea evenimentului, Biroului pentru Relații cu Diaspora pentru Albinuțe, dlui Mihai Dohotar patronul patiseriei Românești Carpathian Bakery pentru colaci și prăjituri, dnei Ludmila Vizir patroana localului BingoGrill pentru masa de după festivitate, dnul Radu Buraga pentru asigurarea cu fotograrii, dna Tamara Topală pentru scena amenajată și nu în ultimul rând membrilor Uniunii pentru voluntariat și dedicație.

Relatare: Svetlana Lisagor Vergis
Foto: Radu Buraga

Niciun comentariu: