12.05.2014

Concert caritabil la Atena


Duminică, 11 Mai curent, la teatrul Trianon din centrul capitalei Elene, s-a desfașurat cu succes proiectul de caritate sub genericul “Pentru un zîmbet de copil”, scopul caruia a fost de-a colecta ajutoare pentru cît mai mulți copii nevoiași din Republica Moldova. 
Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis”, inițiatorul și organizatorul proiectului, în colaborare și cu sprijinul grupului de dansatori “Hora Moldovei” din or Glodeni,
sub conducerea învațătorilor și coreografilor dna Ana Popa, dnul Andrei Zubco și dna Liliana Carp, artiștii de muzică populară din cadrul formației Ateniene “Struguraș”, în frunte cu interpreta dna Valentina Ursache, interpreta de muzică ușoară, originară din R. Moldova stabiliță în Grecia, dna Natalia Athanasiadu, Mariana Bărgan instructor artistic și cu participarea copiilor din cadrul Un.A.I., au cîntat și au dansat pentru un scop nobil, “Pentru un zîmbet de copil”. 
Cu o ofertă generoasă, la proiect a participat și pictorița dna Iordache Ludmila, dnei și-a expus cîteva lucrări iar banii din vînzări au fost oferiți în fondul acțiunii.
Curs invitației la eveniment au dat Ambasadorul Rep. Moldova în Grecia, dnul Valentin Ciumac împreună cu soția dlui, dna Silvia Ciumac, Președintele de onoare al Clubului pentru UNESCO din Pireu și Insule, precum și reprezentantul departamentului pentru arte plastice din cadrul Clubului pentru UNESCO, dna Dora Scuteri, consilieri de la municipiul Atenian și peste 110 persoane, care au susținut atît cu prezența cît și cu oferta lor generoasă, această sărbătoare importantă pentru susținerea proiectului “Pentru un zîmbet de copil” dedicat copiilor sărmani din țara noastră. 
Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis” în colaborare cu Clubul UNESCO au înmînat Diplome de gratitudine tuturor participanților la proiect. 
În urma acțiunii s-au colectat zeci de cutii cu îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, produse alimentare și de uz casnic, și suma de 660 de Euro. Ștafeta proiectului o vor prelua, membrii grupului de dansuri “Hora Moldovei” care la rîndul lor, vor repartiza pachetele cu ajutoare, copiilor din familii vulnerabile, depistate în cîteva raioane din Nordul Moldovei. 
Un.A.I, aduce mulțumiri tuturor oamenilor de bună credință care au pus umăr de sprijin pentru materializarea spectacolului, dnului Mihai Dohotar, patronul firmei Carpathian Bakery, Salonul de frumusețe Cozy, în persoana dnei Viorelia Pelciuc, dnului Antoniu Valeriu, medic stomatolog, artista de arte plastice, agențiile Art Tur și Perfect Tur, dlor Elena și Andrei Boșneagă, Lahanagora Egaleo în persoana dnei Snejana Shorri. 

Text: Svetlana Lisagor Vergis
Foto: Veaceslav Bondarciuc






Niciun comentariu: