07.06.2013

De Ziua Internaţională a Copilului, în data de 2 Iunie 2013

De Ziua Internaţională a Copilului, în data de 2 Iunie 2013, Uniunea Moldo-Elenă “Alexandros  Ipsilantis” din Atena,  a organizat cea de-a III ediţie a competiţiilor sportive cu genericul “Familie sănătoasă, copii fericiţi!”.
Şi deoarece sărbătorile sînt mai frumoase alături de cei dragi, părinţii şi buneii şi-au însoţit copiii şi nepoţeii la cea mai  sănătoasă festiviate a anului, desfăşurată în parcul sportiv din regiunea Galaţi, Atena.  
Organizarea evenimentului sportiv de ziua copilulului, e o tradiţie deja pentru UN.A.I, avînd ca scop consolidarea comunităţii moldave din Atena, promovarea valorilor precum familia, prietenia şi modul sănătos de viaţă.

Pornind de la aceste motivări, organizatorul evenimentului, a oferit participanţilor un program divers cu jocuri distractive şi ştafete sportive, oferind copiilor şi maturilor prilej de bucurie, entusiasm, voie bună şi desigur cîteva ore de armonie familială alături de rude şi prieteni.

Protagonistul şi cîştigătorul evenimentului sportiv, a fost desigur copilul, micuţii  participanţi dar şi, acel copil pe care-l mai avem noi, maturii, în sufletele noastre. Copilul care ne face să zimbim, să ne bucurăm, să dăruim din plin sentimente frumoase, acel copil care ne menţine veşnic tineri.

Uniunea Moldo-Elena “Al. Ipsilantis”, a înminat Diplome pentru participare la ştafetele sportive şi a încoronat participanţii cu coroniţe din crenguţe de maslini, toţi participanţii.
Ţinem să menţionăm că, cu prezenţa şi participarea Sa, a onorat Uniunea, Consul Republicii Moldova în Grecia, d-na Tatiana Bortă.

La finalul sărbătorii, copiii şi maturii au lansat spre cer baloane tricolore cu heliu, pe care au scris dorinţele, visurile şi urări pentru copiii lumii, lansîndu-le spre cer cu speranţa ca aceastea să se îmlinească  

 https://plus.google.com/u/0/photos/108285362345316052525/albums/5686405603365503473


Text: Svetlana Lisagor Vergis, Preşedintele Uniunii Moldo-Elene “Al. Ipsilantis”

Foto: Veaceslav Bondarciuc, membru UN.A.I.






Niciun comentariu: