25.02.2014

Cu dor de Basarabie din Atena

În data de  16 februarie curent, în sala faimosului teatru Aliki din Atena, s-a desfășurat cu mare succes concertul din cadrul turneului  „Dorul Basarabiei”, care a dus cîntecul popular și numele Moldovei dincolo de hotarele ei, în cele cinci capitale Europene:  Lisabona, Madrid, Paris, Londra și Atena.
Emoționantă a fost așteptarea artiștilor noștri de conaționalii din Atena și din afara capitalei care, în pofida distanței, au reușit să ajungă, la cel mai mare și așteptat eveniment al anului.
“-Ne dorim atît de mult acest concert, vom veni neapărat!” „ -E adevărat că vin artiști de la Chișinău, dnul Botgros și Ion Paladi?

07.02.2014

Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis” a tăiat Vasilopita


5 februarie, Uniunea Moldo-Elenă “Al.Ipsilantis” din Atena, și-a desfășurat prima întîlnire din cadrul activități, cu ocazia festivității- tăierea Vasilopitei 2014. 
La eveniment au fost prezenți membri și prieteni ai Un.A.I.
Consiliul de Conducere a făcut o referire la realizările anului trecut și a dat start noilor proiecte ce urmează să fie realizate în prima jumătate a anului acesta.
Prezenții au fost informați și despre proiectul “DOR” al BRD, care-și invită tinerii între 12 -17 ani, la tabăra de vară din anula cesta.http://www.dor.md/ 

24.01.2014

''DORUL BASARABIEI" vine la diaspora din Atena.

Turneul “Dorul Basarabiei” -  Atena

Sens Music prezintă pe 16 februarie, ora 14:00, Concert “Dorul Basarabiei” cu Nicolae Botgros și cele mai îndrăgite personalități ale lumii artistice: Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Corneliu și Cristian Botgros.

Concerte similare au avut loc și în alte capitale europene: Lisabona, Paris, Londra si Madrid.


Fii alături de cei dragi prin cântecul de acasă!

23.01.2014

Kοπή Πίτας 5/02/2014 - Tăierea checului de anul nou 2014.


Uniunea de Prietenie Moldo-Elenă ''Alexandros Ipsilantis'' își invită membrii și prietenii săi, la festivitatea tradițională grecească cu genericul Vasilopita /Κοπή Πίτας. 
Din multiplele traditii crestinesti ale poporului elen, o mare semnificatie o are sarbatoarea taierii pitei Sfantului Vasile cel Mare - numita Vasilopita - de catre fiecare familie in prima zi a anului nou. Cu acest prilej, in prima zi a anului, se face o pita (placinta) in care se introduce un banut. In jurul ei se aduna toti membrii familiei, intr-o atmosfera de bucurie si se taie pita, in mai multe felii, de catre capul familiei. 

21.01.2014

Ești originar din Moldova? Ai 12-17 ani? Dorești sa-ti cunoști țara de origine?

Atunci programul DOR este pentru tine. Programul DOR 2014 este o șansa unică pentru tinerii din diasporă de a-și vizita țara de origine și de a fi plasați în contextul valorilor și tradițiilor naționale autentice. 
Mai multe detalii despre program le găsiți la adresa http://dor.md/
Aplică acum pentru a face parte din cea mai inedită experiență de cunoaștere a originilor și de a interacționa cu 100 de tineri moldoveni din toata lumea.

12.01.2014

Sărbători de iarnă cu tradiţii moldoveneşti la Atena

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Uniunea Moldo-Elenă „Al. Ipsilantis” a organizat şi a participat la un şir de evenimente de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă în Grecia.

În capitala Greciei, la Atena, Uniunea „Al. Ipsilantis" a organizat recent o serată inedită pentru copii şi părinţi cu genericul „Matineu de Sf. Crăciun şi Anul Nou - Atena 2014".

28.10.2013

Summitul de la Vilnius 28- 29 Noiembrie 2013

Moldovenii stabiliţi cu traiul peste hotarele ţării îndeamnă concetăţenii să opteze pentru cursul european, pentru un viitor mai bun. Prin mesajele sale, diaspora susţine acţiunea ”Pro Europa ”, organizată duminică la Chişinău.

”Îmi doresc o Moldovă prosperă în Uniunea Europeană pentru că vreau un viitor la mine acasă”. Acesta e mesajul unei tinere stabilite peste hotare.
Un al reprezentant al diasporei prin intermediul unui spot video declară că ”se apropie ziua care va fi scrisă în istorie ca ziua demnității, moralității și valorilor poporului moldav”.

Președinta Uniunii de Prietenie Moldo-Elenă, Svetlana Lisagor Vergis, a subliniat că ”suntem susținuți de prietenii noștri din Republica Elenă și aceasta demonstrează politica elenilor față de Republica Moldova”.



07.06.2013

De Ziua Internaţională a Copilului, în data de 2 Iunie 2013

De Ziua Internaţională a Copilului, în data de 2 Iunie 2013, Uniunea Moldo-Elenă “Alexandros  Ipsilantis” din Atena,  a organizat cea de-a III ediţie a competiţiilor sportive cu genericul “Familie sănătoasă, copii fericiţi!”.
Şi deoarece sărbătorile sînt mai frumoase alături de cei dragi, părinţii şi buneii şi-au însoţit copiii şi nepoţeii la cea mai  sănătoasă festiviate a anului, desfăşurată în parcul sportiv din regiunea Galaţi, Atena.  
Organizarea evenimentului sportiv de ziua copilulului, e o tradiţie deja pentru UN.A.I, avînd ca scop consolidarea comunităţii moldave din Atena, promovarea valorilor precum familia, prietenia şi modul sănătos de viaţă.

27.05.2013

Epopeea Homerică, citită în română la Institul Francez din Atena

Cu mare succes s-a desfăşurat prezentarea cărţii "Iliada de Homer", la data de 23 Mai curent, la Institutul Francez din Atena, tradusă din greaca antică în limba franceză de către profesorul Philippe Brunet.
Evenimentul a fost organizat  de Ellinodiethnis ONG, sub patronajul Ambasadei Franceze în Atena şi cu susţinerea Clubului UNESCO.
La eveniment au fost prezenţi, Ambasadorul Franţei D-nul Jean Loup Kuhn-Delforge, Preşedintele Ecologiştilor Eleni D-nul Demosthenes Vergis, Consilierul Preşedintelui Republicii Elene D-nul Stelios Veis Kamnarokos,  Preşedintele Clubului UNESCO D-nul Ioanis Maronitis, profesori, oameni de ştiinta, jurnalişti, studenţi, cadre universitare şi oameni iubitori de arte.

24.05.2013

Pachete de asigurări pentru moldovenii migranţi în Grecia

La data de 13 Mai curent, Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis” şi oficiul Brokeri de asigurări “ISIS”, în urma dialogului constructiv, au convenit să coopereze la întocmirea unor pachete de asigurări private de sănătate şi pensionare pentru migranţii moldoveni, configurate conform statutului de şedere şi necesităţilor acestora.
Proiectul dat, este al doilea la număr, realizat în cadrul programului – activităţi sociale al Uniunii, propus pentru perioada 2012-2014 în contextul planului de acţiuni al grupului de lucru, Ptotecţie Socială al Consiliului Coordonator al Diasporei Moldave.  

29.04.2013

‘’Guguţă, prietenul meu îndrăgit!”.



Duminică, 21 Aprilie curent, Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis” din Atena, a dat start concursului de desene şi eseuri destinat copiilor din diasporă cu genericul ‘’Guguţă, prietenul meu îndrăgit!”.

Programul propus de organizatorul evenumentului de la Atena, a inclus un mini- spectacol cu păpuşi, dupa povestea lui Spiridon Vangheli ‘’Cuşma lui Guguţă”, joc şi voie bună sub căciula fermecată, concursul de desene şi eseuri şi, desigur surpriza mare a zilei a fost tortul cu acelaşi nume ‘’Cuşma lui Guguţă”.

21.01.2013

Colinde şi urături la Ambasada Republicii Moldova din Atena

În data de 11 Ianuarie curent, corpul diplomatic al Ambasadei Republicii Moldova din Atena, a primit ceata de urători și colindători, cu participarea membrilor Uniunii de prietenie Moldo-Elenă ‘’Al. Ipsilantis’’. Organizatorii evenimentului au prezentat un program artistic cu obiceiuri de iarnă, cu ocazia Crăciunului și Sf. Vasile, printre care au fost, o suita de colinde interpretate de d-na Valentina Ursache Ungureanu, acompaniată de formația Ateniană ‘’Struguraș’’, jocul caprei- obicei cules din folclorul Bucovinean de către artista și folclorista Nina Munteanu, și urături pregătite de familia Antoniu, și Svetlana Plăcintă.

18.06.2012

Eveniment sportiv la Atena


La data de 17 Iunie curent, Uniunea de prietenie Moldo-Elenă ‘’Alexandros Ipsilantis’’ în colaborare cu asociaţia ‘’Beriozka’’, au organizat evenimentul cu genericul ‘’ Νους υγιής εν σώματι υγιεί !’’, din greacă ‘’Minte sănătoasă într-un corp sănătos!’’. Sărbătoarea s-a desfăşurat al doilea an consecutiv, cu participarea copiilor şi maturilor. În anul precedent evenimentul a fost organizat cu ocazia ‘’Zilei Internaţionale a copiilor’’ şi ‘’Ziua Mediului Înconjurător’’, de data asta însă, comunitatea moldovenilor, şi-a propus ca evenimentul să se desfăşoare cu scopul de a stabili o zi a sportului şi prieteniei, cultivând spiritul sportului şi, motivând părinţii şi copii să iasă la natură şi să participe activ la cea mai veche şi sănătoasă educaţie.

13.05.2011

Ziua Europei - ziua a valorilor democratice, de pace şi de solidaritate marcată fastuos în Republica Moldova, a fost serbată şi de diaspora moldovenească din Grecia.


Cu prilejul acestui eveniment Uniunea Moldo-Elena “Al. Ipsilantis’’, preşedintele Svetlana Lisagor Vergis, a organizat cea de-a 2a întîlnire din cadrul “dezbaterilor socio-politice’’cu tema: "Republica Moldova şi UE", unde s-a menţionat cointeresarea moldovenilor migranţi din Ellada în evaluarea evenimentelor pe calea europeană a ţării lor natale.

30.03.2011

Uniunea „Alexandros Ipsilantis” a efectuat deschiderea activităţilor pentru 2011

Uniunea Prietenia Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis” a desfăşurat cea dintîi festivitate din cadrul activităţilor programate pentru 2011. Miercuri, 16 februarie conducerea uniunii a organizat un eveniment în care preşedintele Svetlana Lisagor Vergis împreună cu domnia sa ambasadorul  Republicii Moldova în Grecia, Mihai Bălan au tăiat pita, alături de membrii asociaţiei, prieteni, dar şi oaspeţi de onoare ai uniunii.