29.04.2013

‘’Guguţă, prietenul meu îndrăgit!”.



Duminică, 21 Aprilie curent, Uniunea Moldo-Elenă “Al. Ipsilantis” din Atena, a dat start concursului de desene şi eseuri destinat copiilor din diasporă cu genericul ‘’Guguţă, prietenul meu îndrăgit!”.

Programul propus de organizatorul evenumentului de la Atena, a inclus un mini- spectacol cu păpuşi, dupa povestea lui Spiridon Vangheli ‘’Cuşma lui Guguţă”, joc şi voie bună sub căciula fermecată, concursul de desene şi eseuri şi, desigur surpriza mare a zilei a fost tortul cu acelaşi nume ‘’Cuşma lui Guguţă”.

Spectacolul cu păpuşi a fost personificat de Valerică Antoniu, pe rolul lui Guguţă, iar pe rolul fetiţei, a fost Daniela Căldare. Actorii amatori, au reuşit prin prezentarea piesei teatrale, să creeze o atmosferă de basm şi să călătorească copiii, părinţii şi buneii acestora, în satul de baştină a lui Guguţă, Trei Iezi.
Scopul realizării acestei măsuri cultural educative şi în special a prezentării spectacolului a fost axat pe cultivarea interesului copiilor pentru creaţia popular-naţională, de-a le oferi oportunitatea de-a cunoaşte capodopera scriitorului şi eroii principali ai poveştii, învăţătura morală şi desigur, de-a îmbogaţi imaginaţia copiilor. Pe cale naturală însă, evenimentul din 21 Aprilie dedicat copiilor, a realizat şi un alt obiectiv, crearea împrejurărilor de promovare a dialogului, schimbului de experienţă şi informaţii între concetăţenii migranti şi desigur promovarea prieteniei, creativităţii şi a bunei dispoziţii.
După mini-spectacolul prezentat, picii s-au distrat şi au dansat sub cuşma enormă a lui Guguţă, apoi s-au pus pe treabă, depunînd toată sîrguinţa şi dibăcia, imaginaţia interminabilă şi colorată în desenele lor copilareşti.
Pentru a încuraja munca asiduă a copiilor, organizatorul festivităţii cu ajutorul mămicilor, a oferit micilor participanţi la concurs, un tort care poartă numele faimoasei căciuli, “Cuşma lui Guguţă”.
În urma concursului, s-au selectat 16 desene şi un eseu, care urmează a fi expediate pentru apreciere, comisiei de la Chişinău.
Reprezentanţii Uniunii Moldo-Elene “Al. Ipsilantis”, urează mult success copiilor participanţi la concursul de desene şi eseuri desfaşurat la Atena şi la rîndul lor, copiii din Grecia, originari din Republica Moldova, transmit tuturor copiilor din întreaga diasporă, multă baftă şi succes.
Conform regulamentului, concursul este destinat copiilor cu vîrsta cuprinsă între 6-9 ani şi respectiv, 10-13 ani. În prima etapă, cele mai reusite desene şi eseuri vor fi selectate şi expediate comisiei de evaluare: reprezentanţi ai Biroului Relaţii Interetnice, reprezentanţi ai Bibliotecii Naţionale pentru copii “Ion Creangă”, reprezentanţi ai Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale de profil (Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din Moldova), reprezentanţi ai ziarului “Gazeta Basarabiei”.
Rezultatele concursului vor fi anunţate la data de 1 Iunie 2013, Ziua Internaţională a Copilului. Cîştigătorilor li se vor conferi diplome, premiii şi cadouri. Rezultatele concursului vor fi publicate prin intermediul paginii web a B.R.I. www.diaspora.md, precum şi a partenerului media – ziarul “Gazeta Basarabiei”.

Text: Preşedinta UN.A.I. Svetlana Lisagor Vergis
Foto: Membru - Consilier UN.A.I., Veaceslav Bondarciuc
GALERIE FOTO

Niciun comentariu: